Urăsc corporațiile, dar iubesc corporatismul

Vizualizări: 1,863

Despre cum dragostea cu năbădăi dintre etatism și corporatism distruge antreprenoriatul românesc.

În recenta criză politică, partidul surprins că a dat, după apusul soarelui[1], o ordonanță în folosul propriilor membri, a contraatacat public acuzând conspirații răuvoitoare la adresa României.

Elemente dușmănoase, corporațiile multinaționale au fost considerate direct răspunzătoare pentru amploarea manifestațiilor împotriva guvernului. După ce că-și extrag profiturile din țară, mai pun și umărul la dărâmarea guvernului celui mai patriot partid. Există, totuși, și corporații bune: cele naționale, care nu extrag profituri, ci generează pierderi. Care rămân în țară.

Pe principiul „nu iubești convingător, fără să urăști sincer”, cel mai patriot partid a luat măsuri bune pentru români și mai pune la punct și multinaționalele. Iată obiectivele acestui partid patriot (cel mai):

  • românii trebuie să muncească pe salarii bune, nu să fie sclavi în țara lor;
  • prețurile trebuie reglementate în domeniile de interes național fiindcă românii trebuie să beneficieze de bogățiile patriei;
  • trebuie scăzut impozitul pe venitul microîntreprinderilor și lăsat constant impozitul pe profitul marilor companii.

Așadar, s-a mărit salariul minim. Din nou. A 12-a oară din 2008 până astăzi.


Condusi de imbecili    Citește și: Cum ajungem să fim conduși de imbecili


COFACE arată că, în aceeași perioadă, cheltuielile cu salariile au crescut ca pondere în cifra de afaceri a microîntreprinderilor de la 11% la 25%. Pe când corporațiile multinaționale nu au fost afectate. De fapt, dacă măsura produce efecte directe asupra microîntreprinderilor, rigidizându-le structura cheltuielilor, pentru corporații acțiunea e cumva oblică: le slăbește concurența, și așa firavă. Sau crește dependența antreprenorilor români de multinaționale.

Creșterea ponderii salariilor în cifra de afaceri este atât o consecință directă a majorării salariilor, cât și o consecință indirectă a scăderii cotei de piață. Și nu-i vorba doar despre pierderea competiției cu multinaționalele, ci de ceva mult mai grav: microîntreprinderile acționează pe piețe tot mai mici, nu din pricina scăderii veniturilor, ci din pricina controlului prețurilor. Piețele produselor cu prețuri reglementate rețin o mai mare parte a veniturilor decât piețele libere.

1000 de mari companii realizează o cifră de afaceri egală cu a celorlalte 599.000 de întreprinderi din economia națională.

Aceasta e una din explicațiile pentru care, din 2008 până astăzi, marja adăugată brută a microîntreprinderilor a scăzut de la 41% la 33%, fără să existe o creștere a competiției între microîntreprinderi. La corporațiile multinaționale, marjele brute au rămas la același nivel.

Spunem că nu a crescut concurența și că mediul de afaceri nu s-a maturizat fiindcă în România sunt înmatriculate doar 24 de firme la 1.000 de locuitori, față de 140 câte sunt în Cehia. Așadar, România e un loc plin de oportunități, nu unul cu piață saturată.

Lipsa concurenţei ar trebui să ajute firmele româneşti să se dezvolte rapid și să aibă marje brute mult mai mari. În teorie.

Din păcate, în realitate, doar 50% din firmele românești rezistă pe piață mai mult de 5 ani. 40% din firmele încă active sunt înființate după anul 2011. Dintre acestea, 86% au între 0 și 1 angajat. Așadar, mare parte sunt de fapt salariați, adică indivizi care desfășoară activități dependente de o corporație și optimizează fiscal încasările.

Nu competiția între microîntreprinderi a dus la micșorarea marjelor brute, ci lipsa competiției pe piața din amonte, care e împărțită de puținii deținători de resurse naturale, tehnologii și lichidități.

Creditul furnizor a explodat în ultimii 10 ani. De la 130 mld. de lei, s-a ajuns la 330 mld. de lei în condițiile în care băncile și-au crescut expunerea doar cu 30 mld. lei. Fără date exacte privind proveniența acestor bani putem, totuși, bănui că mare parte sunt banii multinaționalelor, ajunși în România prin credite intra-grup care însumează peste 30 mld. de euro. Așadar, micii antreprenori locali sunt dependenți de creditul furnizor oferit de corporațiile multinaționale.

Datoriile pe termen scurt în total datorii ale microîntreprinderilor au crescut de la 58% în 2008 la 73% în 2015. Coroborat cu creșterea rigidității structurii cheltuielilor (de la 62% în 2008 la 92% astăzi pentru materie primă și salarii) apare evident că puținele investiții ale microîntreprinderilor se pot face doar pe baza creditului furnizor, credit pe termen scurt, sau pe baza ajutoarelor de stat (diverse programe).

Diferența de maturitate între realizarea investiților și scadența datoriilor este cauza a jumătate din numărul insolvențelor microîntreprinderilor. Aceasta fiindcă antreprenorii români sunt siliți să riște enorm atunci când realizează o investiție din cauza creșterii rigidității cheltuielilor și din cauza accesului dificil la creditele pentru investiții. Băncile preferă să împrumute statul și angajații săi.

Peste toate astea, guvernul celui mai patriot partid a venit și cu ideea scăderii impozitului pe venit de la 3% la 1% dar pe care îl transformă din opțional în obligatoriu. Fiindcă etatiștii cred că tot ce-i rău trebuie interzis și tot ce-i bun trebuie impus, cum spunea profesorul Radu Nechita.

Prin art. 3 din OUG 3/2017 se introduce alineatul 7 la art. 48 din Codul Fiscal care arată, nici mai mult, nici mai puțin, că toate firmele cu cifra de afaceri mai mică de 500.000 euro vor plăti impozit pe venit de 1%.

Or, în lipsa lichidităților și în lipsa profitului, COFACE estimează că obligarea la plata impozitului pe venit va  băga în insolvență 150.000 de microîntreprinderi. Guvernul nu a găsit timp în nicio noapte să clarifice dacă trecerea la impozit pe venit e obligatorie sau opțională. Un impozit pe venit e devastator pentru firmele cu marje adăugate brute mici, adică exact pentru antreprenorii români.

În concluzie, în ciuda discursului public, reglementările mai stricte,  creșterea salariului minim și impozitarea obligatorie a cifrei de afaceri acționează contra antreprenorilor români și indirect în favoarea corporațiilor multinaționale.

Cu un sector economic de stat falimentar și cu un antreprenoriat plăpând, România nu-și permite decât volute retorice la adresa multinaționalelor și nu acțiuni reale care să vizeze relaxarea reglementărilor și eliminarea ajutoarelor de stat.

Politicile etatiste sunt cel mai mare prieten al corporațiilor multinaționale și cel mai mare dușman al antreprenorilor români.

În concluzie, judecând după rezultate, nu după intenții declarate, PSD e cel mai bun prieten al corporațiilor multinaționale și cel mai mare dușman al antreprenorilor români.


*sursa datelor statistice– COFACE România

[1] Codul penal din Texas prevede că forța letală poate fi folosită după apusul soarelui pentru a împiedica să scape de pe proprietate o persoană care a comis o spargere, un furt, un jaf ori o tâlhărie.

comments

Florin Drăgan

Florin Drăgan

42 ani, căsătorit, absolvent al Facultăţii de Comerţ la A.S.E., al Facultății de Drept la U.E.B, absolvent al cursurilor TRENDS la IST Studies Atena, expert accesare fonduri europene.

More Posts

Follow Me:

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


'
Citește si:
Citește si:
Pe 5 februarie 2017 în România au ieșit în strada 600.000…