Ultima ispită a conservatorismului

Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: poziționarea față de războiul din Ucraina este ultima – adică cea mai nouă – ispită care ne încearcă pe noi, cei care ne definim cultural și ca urmare politic drept conservatori.

Răspunsul nostru final la această problemă va defini mișcarea conservatoare pentru următorii 50 de ani. Vorbim despre un adevărat test de turnesol, care ne divizează profund.

S-a mai întâmplat și altă dată ca poziționarea față de acțiunile Rusiei să definească pentru decenii întregi o mișcare politică mondială: poziționarea stângii occidentale față de comunismul sovietic. Și acum, ca și atunci, riscul este însăși pierderea sufletului mișcării.

Suntem la momentul în care, pe de o parte, unii dintre noi îl consideră pe Putin doar un alt despot rus, un neoimperialist revanșard, hotărât să refacă măcar sfera de influență a defunctei URSS – adică un dușman la fel de mare, iar pe de altă parte alții îl văd ca fiind apărătorul credinței, un dizident conservator, apărător al valorilor tradiționale, stavilă în calea tsunamiului progresist și singurul care se opune imperialismului american – adică un potențial aliat.

Nu părem a sesiza adevărata miză momentului și ducem unii împotriva altora un război de tranșee, paleoconservatori versus neoconservatori și libertarieni împotriva tuturor (da, libertarienii nu sunt conservatori, dar locul lor este totuși în mișcarea conservatoare, de vreme ce „libertarianismul este inima și sufletul conservatorismului”). Armele preferate sunt acuzațiile de deviaționism doctrinar și etichetările infamante. Mișcarea este dezbinată.

Nu, acesta nu este un apel lacrimogen la unitate, ci unul exasperat la rațiune. Trebuie să ne înțelegem cumva, altfel ne vom anihila între noi și stânga progresistă va avea toată scena numai pentru ea.

Nu are rost să mai dezbatem în continuare care dintre părți este cea (mai) rea în Ucraina și nici ce este mai rău, o paradă gay ori una a Armatei Roșii, Guvernul Mondial sau Maica Rusie.

Ca să putem merge înainte, ar trebui mai degrabă să ne întrebăm, în cazul Ucrainei și în toate celelalte, care dintre părți înseamnă (mai multă) libertate?

Atunci am înțelege că nu putem accepta doar alegerea între totalitarismul soft și insinuant al progresismului occidental și cel hard și pe față al reacționarismului rus-oriental.

Ceea ce vrem noi să conservăm nu au nici unii, nici ceilalți. Ispita este să uităm aceasta.

Foto: http://en.wikipedia.org

comments

Ştefan Bârgăoanu

Ştefan Bârgăoanu

Căsătorit, tată a doi copii. Softist (nu sofist) din 1998, Agile coach. Pasionat de Agile, Conservatorism și muzica bizantină.

More Posts

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

2 Comments on Ultima ispită a conservatorismului

  1. Mihail Albişteanu // February 17, 2015 at 4:04 pm // Reply

    Foarte bun – articol.

  2. Constantin Hiriza // February 19, 2015 at 11:05 pm // Reply

    Într-un model helvetic de conservatorism social, am întreba poporul. Dacă el vrea să se bată, neutralitatea va fi doar declarativă, sau, dacă nu vrea să lupte, declaraţiile de război vor fi doar vorbe goale. Asta în fond. Şi dacă vorbim de oameni liberi, care iau decizii !

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


'
Citește si:
Citește si:
Proprietarii unui lanț de magazine din Venezuela au fost arestați…