Stopați stopajul la sursă!

Victor Ponta vrea să ne facă fericiţi şi, cum păcănelele, 6 din 49, loz în plic, ruleta, etc. nu erau suficiente, a mai pus ”de o loterie” – loteria bonurilor fiscale. Las la o parte prevederea haiducească din actul normativ de îndemn la furt şi mă gândesc că ponta (nu este o greşeală că-l scriu cu literă mică) ştie că are resurse pentru a gestiona o asemenea avalanşă de bonuri fiscale. Şi dacă tot are resurse, îi sugerez o metodă mult mai bună de a aduna un ban cinstit la buget, respectiv acordarea de deduceri suplimentare pentru fiecare contribuabil, pentru o parte din cheltuielile personale probate cu bonuri fiscale.

În primul rând ar trebui să punem semnul egal între toate entităţile participante la jocul economic în raport cu bugetul statului şi mai ales să eliminăm ideea prostească a separării plătitorului de impozit de beneficiarul venitului impozabil – respectiv tehnică fiscală de reţinere la sursă a impozitului sau stopajul la sursă.

Prin tehnica stopajului la sursă se ascunde preţul real al muncii prestate, eliminând legătură directă dintre cei ce datorează impozitul (beneficiarul venitului impozabil) şi cei ce îl plătesc efectiv, lăsând astfel impresia marii majorităţi a contribuabililor că ei de fapt nu plătesc impozit sau contribuţii.

Ce obţine fiscul prin această inginerie? Mult râvnita pace socială. Un cetăţean care efectiv nu plăteşte nimic, adică nu stă el personal la ghişeul fiscului cu teancul de bani pentru a plăti impozitul, nu va protesta niciodată că impozitele şi contribuţiile “sociale” sunt prea mari. Ce nu vede nu-l afectează şi dacă nu-l afectează de ce s-ar deranja? Când cresc impozitele protestează doar mediul de afaceri, adică plătitorii de venituri, pentru că pe ei îi afectează întotdeauna.

Când angajaţii protestează, o fac întotdeauna pentru creşterea salariului, niciodată pentru reducerea impozitelor cu stopaj la sursă, deşi ar avea exact acelaşi efect, pe salariul net. Marea masă a angajaţilor nu conştientizează că munca lor are un preţ mult mai mare în raport cu banii încasaţi efectiv, salariul net. Mult mai mare, adică cu cca 70% mai mare.

Ministrul de finanţe îşi freacă fericit mâinile când salariaţii (de preferat din firmele private) solicită salarii mai mari, pentru că un salariu mai mare înseamnă un impozit mai mare. Dar mai înseamnă ceva, ceva ce salariaţii nu înţeleg acum, înseamnă cheltuieli mult mai mari decât sporul lor de salariu, cheltuieli care afectează firmele prin diminuarea profitabilităţii, a competitivităţii – şi în final falimentul sau relocarea pe alte plaiuri mai prietenoase. Cum se traduce asta pentru cei care cereau salarii mai mari (fără a înţelege că pentru fiecare sută de lei pe care o vor primi în plus, firma trebuie să mai plătească 70 lei la stat) – înseamnă şomaj şi sărăcie.

Oare poziţia angajaţilor faţă de nivelul impozitelor plătite va mai fi aceeaşi ştiind că dau statului aproape jumătate din preţul muncii lor? Şi dacă angajatul va conștientiza aceasta prin încasarea salariului complet şi cedarea a jumătate din acesta fiscului, nu va deveni mai vocal atunci când va pretinde şosele bune şi la un preţ corect, servicii medicale de calitate, justiţie independentă, educaţie de calitate… Nu va atrage o mai mare responsabilizare a clasei politice când este vorba de a face promisiuni – pentru că orice angajat va deveni nu numai beneficiar de venituri, ci şi plătitor de impozite şi va înţelege că atâta timp cât plăteşte, are dreptul să pretindă.

Prin reunirea firească, naturală, a celor două persoane, beneficiarul venitului cu plătitorul de impozit, va rezulta cetăţeanul responsabil, care nu va mai înghiţi orice promisiune electorală ce necesită alocări de fonduri, pentru că fondurile sunt din impozite, iar impozitul îl plăteşte el… Cetăţeanul va înţelege şi va deveni o forţă pe care politicienii vor trebui să o ia în seama. Va înţelege domnul cetăţean, că şi “găleata” din campania electorală este plătită tot de el. Se va mai lăsa el păcălit atunci? Puţin probabil.

Acum fiscul îşi poate permite să fie mereu alături de tine, fără să-l deranjezi – nu-l simţi… Este “prietenul” tăcut care te însoţeşte peste tot, se bucură când primeşti o mărire de salariu (nu chiar dezinteresat, are şi el partea lui), se bucură când pleci în concediu, măsurându-şi bucuria în TVA şi accize, etc. Ce primeşti la schimb? Nimic semnificativ, pentru că fiscul este un monstru nesătul. Din cât dai, tot mai vrea. Şi tu dai, pentru că de fapt nu ştii că dai.

Guvernanţii noştri au mai creat un sistem prin care, pe lângă ruptura dintre beneficiarul venitului şi plătitorul de impozit, a separat pe cel ce te urmăreşte să-ţi ia banii (sub diverse pretexte) de cel care ar trebui să-ţi ofere un serviciu în contul banilor luaţi. Mă refer aici la aşa-zisele contribuţii sociale, bazate pe solidaritate impusă (contribuţia pentru pensii, pentru sănătate şi şomaj). Fiscul te taxează, casa naţională de sănătate îţi prestează un serviciu (dacă, când şi cum vrea, tu nu ai nici un cuvânt de spus).

Iată de ce pledăm pentru eliminarea stopajului la sursă. Fiecare cetăţean va înţelege că acel PIB pe care se bat partidele politice este creat de el – fie că este simplu salariat, acţionar, administrator sau liber profesionist.

Ce vom obţine prin eliminarea stopajului la sursă? În primul rând responsabilizarea cetăţeanului pentru propriul sau destin şi pentru propria sa prosperitate, prin conştientizarea adevărului că el este singurul care-şi poate asigura prosperitatea, iar nu guvernul… În al doilea rând, responsabilizarea politicienilor prin crearea unei clase politice mult mai atente la banul public; banul public este dat de cineva în carne şi oase, adică de cel care dă şi votul. În al treilea rând se va aduce cu adevărat egalitatea în faţa legii, pentru că nu este normal ca unii să trăiască cu impresia că au doar drepturi, iar alţii au numai obligaţii.

Primul pas, pe care trebuie să ni-l asumăm pentru îndeplinirea acestui obiectiv este demararea unei campanii de informare cu privire la salariul complet pe care îl plătesc, de fapt, firmele, pentru munca prestată. După ce contribuabilii vor conștientiza marea cacealma a Statului (reprezentată de tehnică fiscală a stopajului la sursă), prin care li se ascunde adevărul – că sunt nu numai beneficiari ai venitului, ci şi plătitori ai impozitului, atunci vor înţelege că reprezintă într-adevăr o forţă; şi vor înțelege și că, prin guvern, clasa politică nu cheltuie decât banii pe care fiecare angajat îi cedează din propriile venituri. Va deveni posibilă adoptarea legislaţiei – pentru a restabili adevărul economic şi fiscal că impozitul şi venitul merg mâna în mâna.

Sigur că fiscul va sări în sus şi va spune că acest demers necesită o logistică deosebită. Mă întorc la începutul acestui text şi le voi spune că dacă au logistica necesară să proceseze sute de milioane de bonuri fiscale pentru loteria fiscală, atunci au şi logistica necesară pentru a-i înregistra şi urmări pe beneficiarii veniturilor.

comments

Stănică Chirilă

Stănică Chirilă

Economist, expert contabil, consultant, căsătorit, un copil, absolvent al Facultății de Finanțe și Contabilitate 1982

More Posts

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

2 Comments on Stopați stopajul la sursă!

  1. Constantin Hiriza // February 19, 2015 at 10:33 pm // Reply

    Bravo, Domnule Chirilă ! Soluţii . Asta promitem. Şi apropos, nu ştiu câte state vecine mai au o singură Casă de Asigurări! Până şi bolnava Social+Democraţie austriacă cum ar zice Ştefan Bârgăoanu, a separat cel puţin trei sisteme de asigurare socială. Specializate şi configurate pe tipul de asigurat, atât în sistemul de contribuţii cât şi în cel de nivel de prestări. Cele mai mari nedreptăţi se ascund sub egalitarism, dar asta va fi greu de explicat unui asistat social. Nu stim sigur dacă este vina lui, una personală, că a ajuns asistat.Dar ştim sigur că un sistem care ne lipseşte de libertatea de a decide, ne fură efectiv ŞANSA de a pune în valoare abilităţi şi calităţi personale.Propuneam anul trecut unui Primar bine intenţionat al unei Comune mari din imediata vecinătate a Iaşului un sistem de Întreprindere Socială pentru populaţia romă asistată. Simple ateliere de împletit nuiele cu rol de parazăpezi, la un cost final de 6 RON metrul liniar. Foarte trist, amicul primar mi-a spus că parazăpezile costă 200 de lei metrul liniar şi sunt deja contractate de CJ ! Aşa că mutăm banii noştrii şi spre firmele producătoare şi spre asistaţi în continuare…

    • Chirila Stanica // February 21, 2015 at 7:44 pm // Reply

      La noi nu numai ca avem o singura Casa de sanatate, dar s-a ajuns la aberatia in care contributiile pt sanatate sunt tratate ca impozite si incluse in Codul fiscal. Foarte multi nu stiu de exemplu ca in conformitate cu Legea privind reforma sanatatii 95/2006, opera lui Nicolaescu pe vremea cnd era ministru al sanatatii, calitatea de asigurat se dovedeste prin contract. O aberatie legislativa in care tu esti sigur de obligatii (platesti), dar nu ai nici un control asupra drepturilor. Prin contract se spune ca, in calitate de asigurat, beneficiezi de serviciile din pachetul stability… prin hotarare de guvern. Ce contract e acesta?

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


'
Citește si:
Citește si:
Nu mai reîncălziți ciorba reducerii taxelor: un nou cod fiscal înseamnă…