Patrick′s Theory sau mita ca închisoare politică

La începutul acestei veri, l-am cunoscut pe Patrick Colquhoun. Este un englez care a făcut mai mult pentru România decât toți iubitorii noștri de țară ce-și răcnesc public patriotismul. Printr-un efort concentrat, din 1990 până în prezent, Patrick a reușit să realizeze cu fonduri colectate din UK cea mai performantă și modernă secție de sterilizare din țară și o spălătorie cu echipamente și proceduri de ultimă oră la Spitalul Județean din Zalău. Valoarea investițiilor este de câteva milioane de lire, iar efortul său a fost recunoscut și de Casa Regală a Marii Britanii.

Dar nu despre acest om admirabil vreau să vorbesc acum, ci despre o teorie pe care am auzit-o de la el. Ea m-a fascinat prin subtilitatea perversă a consecințelor și prin actualitatea ei. Contextul în care am ajuns să discutăm despre ea era legat de o prelegere și o serie de articole scrise de Patrick în jurul unui concept introdus de el prin care caracterizează corupția și mita din sistemul medical: Medical Terrorism. Mai precis acesta prin această sintagmă spune că, atunci când un medic condiționează realizarea actului medical de plata unei sume de bani de către pacient, el comite un act de terorism medical.

Istoria acestei practici este legată, spunea Patrick, de un plan de compromitere a elitei intelectuale în vremea comunismului. Pentru ca intelectualitatea să nu poată deveni o voce publică, mai precis profesorii, medicii și alții care lucrau direct cu poporul, acestora li  s-a iertat, li s-a trecut cu vederea, poate chiar au fost încurajați să ia mită. Efectul sau efectele  acestei complicități sunt următoarele:

  • Cu toate că medicii, profesorii etc. erau respectați pentru meseriile lor și pentru ce făceau pentru ceilalți, nu mai prezentau o voce credibilă care să conteste regimul sau sistemul pentru că din punct de vedere moral erau compromiși prin faptul că luau bani ilegal.
  • Apoi, ei trebuiau să-i convingă pe cei cărora tocmai le luaseră banii, că lucrurile nu merg într-o direcție bună, că avem de a face cu un regim rău, dar nimeni nu-l respectă cu adevărat pe cel căruia trebuie să-i dea bani.
  • Regimul, dacă unul dintre intelectuali avea intenția să devină o voce și să-l conteste, îl avea sub control. Putea oricând să-l cerceteze în legătură cu averea lui și să demonstreze că e un dușman al poporului care a furat de la acesta. Așadar, nu mai era nevoie de închisori politice pentru a-i pune la zid pe intelectualii răzvrătiți, era suficient că i-a murdărit și i-a făcut complici la favorurile unei nomenclaturi informale.

Planul pare desprins din Demonii lui Dostoievski, dar dacă privim cu atenție la realitatea postdecembristă el devine credibil. După ′89, printr-o salarizare deficitară a categoriilor mai sus amintite, practica plăților informale a continuat. A mai apărut și sistemul recompenselor politice prin posturi de conducere a celor docili și pedepsirea prin presiuni politice a celor care se opuneau sistemului.

Puterii și partidelor politice postdecembriste le convenea această decapitare a României și a comunităților ei. Astfel politica a ajuns să fie făcută de foști nomenclaturiști, de gigi, de miki, de oportuniști postrevoluționari etc. Și acum, dacă privim scena politică actuală și vocile din spațiul public, constatăm o lipsă acută a intelectualilor. Nu sunt adeptul teoriei conspirației, dar nu pot să nu constat că teoria lui Patrick explică destul de bine realitatea socială din România ante și postdecembristă.

Evident că această teorie nu absolvă moral și etic pe niciunul care a intrat în această capcană. Libertatea înseamnă și libertatea conștiinței, adică de a dispune liber de dreptul de a alege între bine și rău.

P.S. Nu am amintit aici despre judecători, procurori, militari, polițiști sau angajații din servicii nu pentru că nu sunt intelectuali, ci pentru că modul de a-i compromite pe aceștia îl vâd mult mai sofisticat. Apoi, ei nu pot face politică, dar nu pot să nu  constat că și ei sunt absenți, aproape totalmente, din orice dezbatere publică a comunităților din care fac parte.

Foto: badattitudes.com

comments

Călin Herţeg

Călin Herţeg

40 de ani, căsătorit, absolvent al Universităţi Bucureşti, Facultatea de Filosofie şi doctor în filosofie la Univesitatea de Vest Timişoara. Lector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, antreprenor şi ong-ist.

More Posts

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


'
Citește si:
Citește si:
Azi – Conflictul de interese „Ce trebuie să știi ca…