Lăsați-mă cu săracii, mă preocupă condiția milionarilor!

Vizualizări: 1,366

„Nu mi-a plăcut niciodată să fiu primul în clasă și să capăt note bune la atenție, sârguință și purtare. Sunt o persoană particulară și… mă interesează prea puțin problema transformării socialiste a omului în înger și în depunător la C.E.C. Dimpotrivă, mă interesează problemele arzătoare ale atitudinii grijulii față de persoana indivizilor milionari. ” – spune Ostap Bender, exasperat de transformarea socialistă a Uniunii Sovietice.

În toată lumea, curentele politice caută să-și atragă săracii sau clasa de mijloc pentru a accede la putere, dându-le de la bugetul statului.

Socialiștii dau sau promit nevoiașilor fiindcă aceștia au nevoie, liberalii dau sau promit tinerilor puri, frumoși și harnici, corporatiștilor fiindcă sunt merituoși.

Socialiștii sunt direcți ca să fie bine-înțeleși: dau pensii mai mari, dau salarii mai mari, dau locuințe sociale. Liberalii au mesaj un pic mai rafinat: ei se preocupă de suprafața verde a orașelor, dau parcuri, măresc veniturile dând deduceri fiscale pentru achiziționarea diverselor pachete de asigurări, dau subvenții pentru achiziționarea de locuințe.

Benevolența, grija, preocuparea, compasiunea, empatia sunt prezente la tot pasul în discursul politic. Pentru săraci și pentru clasa de mijloc. Toți trebuie să fie ajutați de administratorii bugetului public. Și la schimb trebuie să renunțe la libertăți.

Numai de condiția milionarilor nu-i nimeni preocupat. Firește, milionarii n-au nevoie de politicieni să le dea ceva, ei sunt oamenii care au reușit. Sau poate se folosesc altfel de politicieni. Dar, totuși, nimeni nu se întreabă: oare milionarii se simt bine între noi?

Și nu mă refer doar la discursul public, socialist și liberal deopotrivă, care exploatează toate prejudecățile despre milionari și în care nu e loc de vreo vorbă bună despre aceștia.

Mă refer la ce le oferă România: au milionarii locuri unde să se simtă bine? Au unde să-și cheltuie banii?

Firește că există câteva oaze, că au apărut câteva cartiere pe lângă marile orașe unde milionarii și-au făcut case așa cum le-a trecut prin cap. Dar centrele orașelor mari rămân, în continuare, destinate protecției sociale. Săracii au locuințe sociale în centrele orașelor, în case naționalizate de comuniști și niciodată restituite.

E și asta tot expresia atitudinii față de oameni după situația lor materială. Săracii în centru, clasa medie în cartiere și milionarii la marginea orașelor.

Un tânăr politician liberal a anuțat că în programul său e restaurarea, recondiționarea centrului istoric al Brăilei.

Ideea e excelentă. Ca să-și pună ideea în practică, politicianul s-a gândit la săraci și a spus că va construi locuințe sociale în altă parte; s-a gândit la clasa medie care ar aprecia refacerea clădirilor de patrimoniu, fiindcă pentru ei a promis înfrumusețarea centrului vechi dar nu s-a gândit la milionari și, de asta, ideea va rămâne o simplă declarație de campanie.

Fiindcă Primăria Brăilei își cheltuie 250 din cele 280 de milioane de lei estimate a fi încasate într-un an pentru funcționare, propunerea mai are de așteptat pâna va fi bugetată. Din 30 de milioane de lei rămași pentru dezvoltare sunt de acoperit finanțări comunitare pierdute, de reparat asfaltul, de modernizat străzi, de făcut vreun giratoriu și altele. Deci nu sunt bani să repari casele frumoase din centru. În Galați, bugetul pentru dezvoltare e doar 11% din bugetul de venituri al primăriei. Restul e pentru funcționare. La Cluj-Napoca rămân 30% pentru dezvoltare și nici acolo nu-s de ajuns.

Așa este în toate orașele din România. Ca să restaurezi centrele istorice trebuie să accesezi fondurile structurale, să ai bani de cofinanțare, în principiu să cheltui banii adunați de la toți contribuabilii în folosul câtorva posesori fericiți ai dreptului de locuire într-o astfel de casă.

Ori, acest lucru e imoral. Probabil că restaurarea fațadei e  mai degrabă un beneficiu pentru privitor decât pentru locatar, dar nici așa nu-i normal să impozitezi constructorul de piese auto dintr-o comună brașoveană pentru fațadele caselor din Craiova sau Iași.

De asta, singura soluție morală este să chemi milionarii. Să facem din Brăila primul oraș care se preocupă de condiția milionarilor. Să fim primii, până nu aud alții și ne-o iau înainte. Să le dăm milionarilor casele din centru. Să stea milionarii acolo unde le e locul. Cum ar fi ca, de mâine, toate orașele să intre în competiția pentru „Orașul Milionarilor”?

Milionarii și-ar renova casele așa cum trebuie. Cu atenție la structura de rezistență, cu atenție la confort și cu atenție pentru mândrețea de fațadă.

Milionarii nu s-ar lăsa furați de proiectant sau executant. Milionarii n-ar face treabă de mântuială. Milionarii n-ar irosi banii de la buget, și-ar cheltui banii lor.

Pentru mine asta e una din problemele esențiale ale comunităților urbane: cum să-i faci pe milionari să vrea să cumpere casele rămase în paragină din centrul orașelor? Cum să-i convingi pe milionari că le va fi bine, că vor avea vecini onorabili, că vor locui într-o zonă exclusivistă în care vor avea libertatea să se poarte ca milionarii?

Cum să aduci primii milionari ca să vină și ceilalți în orașul milionarilor? Sau măcar în zona urbană a milionarilor?

Cum să facem să nu mai cheltuim atât cu transformarea socialistă a oamenilor în îngeri, cum să nu mai cheltuim atât pe pretențiile deja-îngerilor liberali și să-i lăsăm pe milionari să transforme măcar puțin societatea. Oamenii să transforme societatea, nu societatea pe ei. Să lăsăm societatea să se reașeze după firescul omenesc: să stea în centru cine își permite.

Nimic nu pornește mai rapid economia decât dorința de îmbogațire. Să-ți dorești să poți sta cândva în centru, să-ți dorești să mergi în restaurantele din centru, să-ți dorești să te poți plimba pe străzile din centru fără să te trădeze ținuta, să-ți dorești să vezi o piesă de teatru în centru te motivează să te educi și să muncești.

Dar dacă poți sta în centru fiindcă acolo stau săracii care primesc locuințe sociale, normal că restaurantele bune sunt la mall-ul din prefabricate care adăpostește și hala unui hypermarket. Normal că’n centru o să ai un frumos magazin de pijamale și nu un boutique al vreunei modiste. Normal că o să ai un CAR pensionari și nu o bancă exclusivistă. Normal că o să ai dealeri de telefonie cu linoleum plin de noroi unde-și încarcă pre-paid-urile niște amărâți și nu un magazin cu telefoane scumpe. Normal că atunci când mergi la teatru ești agasat de cerșetori, copiii locatarilor din zonă.

Normal că nu-i normal. Normal că normal e să stea milionarii în centru, să fie sigur, frumos și curat în centru. Că de asta sunt impozitele mai mari în centru. Să stea cine le poate plăti, nu cine n-are unde să stea.

Centrul orașelor e pentru milionari, nu pentru protecție socială. Așadar, să-i repunem în drepturi pe milionari!

sursa imagine: incomemagazine.ro

comments

Florin Drăgan

Florin Drăgan

42 ani, căsătorit, absolvent al Facultăţii de Comerţ la A.S.E., al Facultății de Drept la U.E.B, absolvent al cursurilor TRENDS la IST Studies Atena, expert accesare fonduri europene.

More Posts

Follow Me:

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


'
Citește si:
Citește si:
Un ghid de identificare și evitare a incoerențelor și ipocriziilor…