În ce calitate Institutul ”Wiesel” ”naște jurisprudență” în România?

Una dintre temele predilecte de dezbatere din societatea românească în ultimele zile vizează așa-numita ”lege anti-legionară”. Având ca punct de plecare Ordonanța Guvernului din 2002, această lege a fost promulgată recent.

Aflăm astfel dintr-un Comunicat de presă (22 iulie 2015) postat pe site-ul președinției României că:

”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 22 iulie a.c., următoarele decrete:

(…) • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii (…)”.

Interesant de observat care sunt principalele modificări – din legea la care facem referire; (textul ordonanței poate fi găsit aici).

Deoarece, ca de obicei, președintele Iohannis tace mâlc (mai ales în legătură cu problemele spinoase), unul dintre consilierii săi s-a grăbit să-și facă reamintită prezența în fața presei, folosind ca pretext legea[1]:

”Andrei Muraru, consilier prezidenţial, fost preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), a explicat că efectul principal al acestei legi este interzicrea cultului lui Nicolae Ceauşescu, condamnat pentru genocid. „Această lege include pentru prima dată diseminarea propagandei, prin mijloace electronice. Din acest moment, autorităţile publice trebuie să urmărească aceste lucruri şi să identifice acolo unde există infracţiuni în baza acestei legi. De 48 de ore, vă pot spune că, deşi nu s-a observat acest lucru, cultul lui Nicolae Ceauşescu este interzis oficial în România, pentru că această lege sancţionează cultul persoanelor vinovate de crime împotriva umanităţii, de crime de război şi genocid. După cum ştiţi, Nicolae Ceauşescu a fost condamnat pe 25 decembrie la Tribunalul Militar Excepţional pentru genocid: articolul 357, Cod Penal“, a spus Muraru, prezent la o dezbatere intitulată „Extremism, antisemitism, naționalism – pericolele contemporane ale Europei“ , eveniment organizat de New Strategy Center, un proaspăt și extrem de activ ONG (?!). Consilierul președinteluilui Klaus Iohanns a mai arătat că legea prevede şi dizolvarea unor asociaţii, fundaţii şi partide politice, care promovează şi întreţin propagandă fascistă, legionară.”

Am putea remarca, în treacăt, faptul că domnul consilier face din nou proba ”calităților” sale profesionale de excepție, care l-au ridicat în funcțiile amintite mai sus (căci doar acestea și nicidecum factorul politic au contat în ecuație…).

Altfel, cum era de așteptat, din păcate, ordonanța transformată în lege nu lămurește nimic; dimpotrivă. Ordonanța conținea suficiente neclarități, încât să fie inaplicabilă, iar legea nu face decât să le adâncească și să le înmulțească. Era de dorit ca o lege în acest domeniu, atât de sensibil, să aducă clarificările necesare, astfel încât să nu afecteze dreptul la liberă exprimare, garantat de Constituția României.

De exemplu, ordonanța vorbește de ”organizații cu caracter fascist” – fără a detalia, ceea ce poate conduce, în ultimă instanță, la abuzuri – să ne amintim că în timpul obsedantului deceniu acuzația de ”fascism” era una extrem de convenabilă pentru regim – orice opozant putând fi aruncat în închisoare sub această motivație. De asemenea, ordonanța pedepsește ”confecționarea” de simboluri fasciste, rasiste, xenofobe – fără a se specifica dacă este vorba de cele destinate spațiului public, sau și de cele pentru uz personal – în spațiu privat (II.4.1). Pentru că, până la urmă, între pereții proprii, fiecare poate să dețină ce simboluri dorește – ne dorim să credem că nu am (re)instituit ”poliția gândirii”.

Apoi, ordonanța ar fi trebuit să explice ce înseamnă ”contestarea/negarea, în public, a efectelor Holocaustului”. Exprimarea este iarăși neclară și poate să acopere orice abuz. La ce se referă, concret, aceste efecte?

În ceea ce privește contravențiile – să sperăm că, după apariția ”leului greu” și până la promulgarea legii în discuție, amenzile au fost adaptate denominării. Neclar este, în cazul constatării contravențiilor, și cine anume le realizează – ”personal împuternicit de ministrul culturii și cultelor” – poate din cadrul viitorului Institut ”Elie Wiesel”?

Rămâne această întrebare, căci consilierul Muraru a atras acum atenţia asupra faptului că organele judiciare vor avea nevoie de asistenţă pentru aplicarea corectă a legii promulgate de Iohannis.

Institutul Ellie Wiesel, care a fost parte la elaborarea acestui proiect de lege, împreună cu grupul parlamentar al PNL, va avea o misiune foarte dificilă pentru că va trebui să acorde asistenţă organelor judiciare pentru că există pericolul să ne trezim cu cazuri foarte grave, care nu sunt sancţionate la câteva sute de km de Bucureşti de către un Parchet şi să se ajungă la extreme în care câteva texte să fie sancţionate drept propagandă. Este foarte important ca institutul să acorde asistenţă organelor judiciare pentru că acum asistăm cu toţii la naşterea unei jurisprudenţe în acest domeniu în România. Legea anterioară nu a avut aplicabilitate în plan juridic. Nimeni nu a fost condamnat definitiv pentru infracţiuni cuprinse în textul acestei legi“, a mai spus Muraru”.[2]

Deci, Institutul ”Wiesel”naște jurisprudență” în România ? Îndrăznim prea mult, dacă întrebăm – ”în ce calitate?” De când un simplu institut de ”cercetare” s-a transformat, practic, în instanță de judecată – nu doar a istoriei unui stat, dar și pentru în cazul cetățenilor acestuia, determinând care dintre aceștia se poate bucura de libertate și care nu? ”Strălucitul” consilier prezidențial se lamentează că nimeni nu a fost condamnat pe legea veche. Pe când o lege pentru a pedepsi lichelismul și incompetența tovarășilor mai bătrâni sau mai tineri, proțăpiți, pe nemerit, în funcții înalte?

Acestea sunt însă permise, mai ales dacă servesc unui scop bine precizat. Ca și minciuna – chiar dacă vine din cel mai înalt cerc al puterii – sau poate tocmai de aceea. Revăzând declarația dată de Muraru pentru site-ul Adevărul, aflăm că Nicolae Ceaușescu și nostalgicii săi ar fi, de departe, primii ”beneficiari” ai noii legi – pe motiv că nea’ Nicu a fost condamnat pentru genocid, în mascarada de proces din decembrie 1989. Să trecem peste faptul că acuzația se baza, în principal, pe o informație eronată, difuzată de ”Radio Europa Liberă”, că în Revoluția Română ar fi fost 60.000 de morți – Ceaușescu este suficient de vinovat pentru ordinul criminal de a se deschide foc asupra civililor. Dar tov. Muraru are impresia că presa și opinia publică românească sunt alcătuite din retardați. Domnia sa evită să observe că un principal handicap al legii este tocmai acela că nu se atinge de comunism/stalinism – nici de doctrină, nici de promotorii săi, nici de criminalii regimului care a însângerat România timp de peste patru decenii. Practic, ne-am întors la procesul de la Târgoviște – unde singurii vinovați erau membrii familiei Ceaușescu, în timp ce cloaca de partid și de stat (inclusiv securiștii) erau absolviți de orice vină. Deci, nici un cuvânt despre comunism, doar încă o palmă dată după cap (dar indirect) – Tovarășului.

În ciuda precipitării interesate a consilierului prezidențial, societatea civilă a observat corect motivația legii – incriminarea Mișcării Legionare și a susținătorilor acesteia de astăzi. Sunt incriminate deci, în lege, și organizațiile, simbolurile și faptele ”cu caracter legionar” – și, din nou, nimeni nu se obosește să detalieze, ceea ce creează, iarăși, un prilej de posibile abuzuri. Mișcarea Legionară a susținut (pe lângă idei antisemite și totalitare) și idei generoase – ca patriotismul și dragostea pentru ortodoxie. Toate ideile legionare sunt incriminabile? Dacă cineva se declară naționalist sau ortodox trebuie închis – pe motiv de legionarism? Ne-am întors în vremurile Anei Pauker?

Deci, în România anului 2015, comunismul, condamnat acum câțiva ani în plenul Parlamentului, prin declarația președintelui statului, poate fi promovat fără probleme (inclusiv cultul lui Troțky, Pauker sau Dej), în timp ce susținătorii ideilor legionare vor fi închiși fără drept de apel, asta deși Mișcarea Legionară nu a fost niciodată condamnată în Justiție. Mișcarea Legionară este legală peste tot în lume, cu excepția României – și asta și pentru motivul că nu a fost condamnată în cadrul procesului de la Nürnberg. Fără dubiu, au existat crime comise de legionari; dar au existat și crime comise de comuniști, de membri ai altor partide, inclusiv de către membri și oficiali ai Partidului (mai nou) (anti)Național Liberal1. Asta înseamnă că PNL trebuie scos în afara legii, iar membrii și simpatizanții săi trebuie să înfunde pușcăriile? Dacă violatorii de la Vaslui sunt simpatizanți PSD, trebuie închiși toți membrii PSD? Dacă regimul comunist ”a ucis, a ucis, a ucis”, trebuie arestați patru milioane de membri ai PCR?

Desigur, legea conține și alte ”scăpări”: vorbește de ”genocid contra umanității” – care nu ”prea” apare în Codul Penal (așa cum bine a observat istoricul Marius Oprea); de asemenea, art. 2, pct.c se modifică astfel: prin persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război se înţelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română ori străină sau prin orice hotărâre recunoscută în România, potrivit legii, pentru una sau mai multe infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi persoana din conducerea unei organizaţii al cărei caracter criminal a fost constatat prin hotărârea unei instanţe penale internaţionale;”. A cui hotărâre? A justiției internaționale? A Muzeului Holocaustului din SUA sau a celui din Ierusalim? Nu se precizează.

Dar poate că problema cea mai mare a acestei legi este, de fapt, susținerea pe care o acordă regimului comunist și călăilor acestuia. De ce? Pentru că în anii ’40-’50, închisorile patriei au fost umplute cu oameni acuzați de legionarism – fie că erau legionari sau membri ai frățiilor de cruce, simpli simpatizanți ai acestor organizații, sau oameni care nu aveau nici o legătură cu ideile legionare (uneori erau chiar adversari ai acestora), dar erau oameni credincioși (romano sau greco-catolici, reformați sau ortodocși – ca cei din ”Rugul Aprins”) sau pur și simplu se opuneau comunismului (chiar dacă erau doar țărani care refuzau cooperativizarea). Toți aceștia au fost condamnați pentru legionarism de tribunalele poporului. Odată cu noua lege ei nu mai sunt victime, nu mai pot fi reabilitați sau despăgubiți, iar sentințele care i-au condamnat devin legitime, ca și regimul care le-a instrumentat. Este ceea ce ne spune și Alexandru Florian – care argumentează, cu toată nerușinarea din lume, că acești oameni trebuie blamați în continuare, pentru că au fost condamnați prin sentințe rămase valabile până astăzi – tocmai prin procesele mincinoase, care au favorizat crimele unora ca Vișinescu!

Dezamăgitoare este și poziția președintelui Federației Comunităților Evreiești:

Aflăm de la Radio România Actualitați că: ”Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Aurel Vainer a salutat promulgarea de către preşedintele României a legii privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”.

“Statul român a făcut, din nou, un gest de recunoaştere a Holocastului din România. Au fost pagini urâte, negre, de durere şi sânge în istoria României şi a evreilor. Această nouă reglementare aduce o precizare, că în rândul organizaţiilor fasciste, în mod explicit în România, a fost şi Mişcarea Legionară, un delict legionar este şi expunerea în public a însemnelor Mişcării Legionare, sau a cântecelor legionare”, a spus doctorul Aurel Vainer în exclusivitate pentru Radio România Actualităţi.”

Domnul Vainer nu ar trebui să uite (și ar trebui să observe că) – dacă naziștii ardeau altădată cărțile autorilor evrei – legea în discuție face același lucru (și asta a spus, sub o formă mai blândă – și Andrei Pleșu) cu cărțile lui Cioran, Eliade, Noica, Țuțea, Vulcănescu, Crainic sau Nae Ionescu. Ar fi de așteptat ca cineva care a trecut printr-o dictatură, ca victimă, să nu pună umărul la instaurarea uneia noi!

Unele state europene au făcut deja ceea ce face România acum pentru a doua oară: au interzis negarea Holocaustului. Rămâne de pus o întrebare: a fost nevoie de o revenire, pentru că ordonanța din 2002 nu a produs efecte pecuniare? Despăgubirile pentru victime și mai ales pentru urmașii acestora (sumele ar putea fi semnificative) să fi reprezentat unul dintre mobilurile elaborării noului act legislativ? Nu ar fi altceva decât o nouă aliniere la modelul european…

Să rememorăm: iniţiatorii legii cu pricina au fost: senatorul PNL Crin Antonescu, fost preşedinte al PNL, George Scutaru, fost deputat PNL şi fost consilier prezidenţial al lui Iohannis, şi Andrei Gerea, care a trecut, între timp, de la PNL la PLR.; legea a fost adoptată în unanimitate de către Parlamentul României.

comments

Mihail Albişteanu

Mihail Albişteanu

Absolvent al Facultăţii de Istorie (Iaşi) şi al unui master în Jurnalism, este profesor la o şcoală din capitala Moldovei. Începând din 1993 activează în sectorul non-profit, ca fondator şi lider al unor organizaţii neguvernamentale.

More Posts - Website

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

1 Comment on În ce calitate Institutul ”Wiesel” ”naște jurisprudență” în România?

  1. Cuvinte frumoaste am citit pe aceasta pagina. Va dorec multa sanatate in in aceasta lucrare.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


'
Citește si:
Citește si:
Juvetele de Mihalache, arată colții la rechinii mari: Băsescu cică…