Impozitul pe venit(profit) trebuie să dispară (despre normele de venit)

Vizualizări: 1,951

Un prieten îmi povestea discuția cu o doamnă impertinentă de la fisc:
Doamna: Plătiți-vă datoriile!
Prietenul: Doamnă, eu am datorii fiindcă muncesc. Dacă nu munceam nu aveam datorii. Și ar trebui să aveți altă atitudine, fiindcă dumneavoastră luați bani, nu dați.

Totul pleacă de la faptul că statul nu-ți impozitează câștigul marcat, ci posibilul câștig.
În România, stocurile se impozitează. Variația stocurilor, de fapt. Un agent economic, dacă din profitul realizat și încasat cheltuie banii pentru realizarea altor mărfuri pe care le are pe stoc, e obligat la plata impozitului pe profitul realizat din producția vândută chiar dacă veniturile nu s-au materializat în încasări sau susțin stocurile.
Așadar, producând bunuri și servicii din banii firmei, devii dator la stat. Acest mod de impozitare a venitului(profitului) se cheamă conform codul fiscal „impozitare în sistem real”.

Așa arătând realitatea statului, poate vreți să știți ce înseamnă imaginația.
În baza aceluiași tip de raționament, care generează impozite de plată și pe altceva decât banii efectiv câștigați, posibilitatea realizării unor venituri e impozitată.
Da, chiar așa! Nu veniturile sub formă de stocuri, ci însăși posibilitatea de a le realiza este impozitată. Așa a apărut norma de venit. Sau sistemul de impozitare în mod imaginar, i-am putea spune, ca să-l deosebim de sistemul real.

Pentru acest sistem de impozitare pot opta cei care desfășoară activități economice greu de supravegheat și care preferă, ei înșiși, să plătească chiar mai mult, dar să nu mai fie controlați.
Acest sistem ar trebui să se aplice profesorilor care meditează, dar până când se va întâmpla asta, el a devenit cunoscut micilor comercianți, meșteșugari și agricultori.
În ce privește agricultura, impozitul pe norma de venit e impozitul pe numărul de animale aflate în proprietate sau un impozit pe suprafața de teren. Acest impozit este diferit de impozitul pe proprietate fiindcă se impozitează doar acele animale sau terenuri ale căror produse, statul crede că prisosesc gospodăriei.

De exemplu, dacă un român are mai mult de două vaci, pentru fiecare, începând de la a 3-a, statul presupune că va realiza venituri impozabile. Oricare porc de la al 7-lea se impozitează. Oricare oaie, de la a 51-a. De la a 101-a găină, proprietarul are mai mult decât îi trebuie și va fi impozitat.
Autoritățile județene stabilesc normele de venit sau, putem spune, își imaginează ce venituri vor avea agricultorii.
Astfel în 2017, dacă o vacă îi va aduce unui țăran 80 de lei în Sălaj și 81 de lei în Maramureș, în Brăila îi va aduce 304 lei, 310 în Galați și chiar 319 în Tulcea.
În Suceava, Ialomița, Călărași sau Timiș, bivolițele vor fi pagubă în 2017. Vor aduce 0(zero) lei. În schimb, în Tulcea vor aduce 296 lei. 306 lei în Vâlcea. 235 lei în Teleorman. În Brăila, care împarte Bărăganul cu Ialomița, bivolițele vor aduce 324 de lei impozabili. Doar în Argeș vor aduce mai mulți bani, adică 326 lei.
În Brăila și oile sau caprele sunt foarte prețuite pentru 2017: 33 de lei pe an. În Constanța, deși crescutul oilor e o îndeletnicire cu mai multă tradiție, 18 lei e norma de venit. În Ilfov e 9 lei pe când în Iași e 39 de lei. 13 lei va aduce oaia ciobanului din Sibiu și 15 lei capra. În Bistrița-Năsăud, oaia și capra nu vor produce același venit: 12 lei, respectiv, 21 de lei.
Păsările de curte vor aduce proprietarilor de la 0,75 lei în Ilfov, la 4 lei în Brașov, cele mai multe județe stabilind norma de venit la 3 lei.
Sunt autorități locale care au calculat cu deosebită precizie venitul net imaginar adus de un animal: sunt norme de 1,63 lei, 2,72lei, 12,2 lei sau 11,1 lei.

Adevărul e că nu cunoaștem metodologia de calcul deși aceasta e publică, deci accesibilă. Și nici nu ne interesează fiindcă nu are nicio importanță metodologia. E clar că autoritățile locale se încadrează în marjele permise prin metodologia de calcul dar nu o fac în funcție de calitatea infrastructurilor ori a serviciilor pe care le pun la dispoziția țăranilor, ci în funcție de cât și-au propus să încaseze.
Asta e și una din problemele de natură etică ale impozitului pe venit(profit): exonerează statul de răspundere fiindcă îi permite să-și ascundă costurile. În loc să plătim taxe de utilizare ale diverselor infrastructuri, statul ia impozit pe venit(profit) având pretenția că oferă cadrul ce face posibile veniturile ori profiturile. Din exemplele date, se observă ce există diferențe majore între județe apropiate geografic. Ai impresia că, în Brăila, țăranii au tot ce le trebuie ca să crească vaci și bivolițe, pe când, cei din județele învecinate(apropiate), Ialomița, Călărași nu au deloc condiții.

De fapt, statul s-a obișnuit să ia bani. Nu să i se dea. Și fiindcă poate să ia, nu mai e nevoit să ceară. Statul poate să-și ascundă costurile reale pentru fiecare serviciu, nu mai trebuie să dea socoteală. Când omul plătește o taxă de utilizare, el poate cere explicații pentru calitatea contraprestației. Poate invoca prețul pentru același lucru perceput în altă parte sau, mai grav pentru stat, s-ar putea gândi că-l poate oferi la un preț mai bun și s-ar naște concurența.

Statul ia impozit pe venit(profit) fiindcă urăște succesul, urăște concurența și urăște transparența.
Impozitul pe venit(profit) e profund imoral și trebuie înlocuit, pe cât posibil, cu tarife de utilizare.

comments

Florin Drăgan

Florin Drăgan

42 ani, căsătorit, absolvent al Facultăţii de Comerţ la A.S.E., al Facultății de Drept la U.E.B, absolvent al cursurilor TRENDS la IST Studies Atena, expert accesare fonduri europene.

More Posts

Follow Me:

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


'