Capitalism, nazism, comunism și sisteme economice comparate

În orice perioadă a umanității oamenii au avut viziuni, dorințe, convingeri despre cum ar trebui să arate lumea. Așa că deseori, politici bune au fost înlocuite cu rele sau invers – adică politici rele au fost înlocuite de politici bune. Unele politici rele sunt mai observabile decât altele, iar unele politici bune sunt mai puțin observabile decât altele. Când sistemele sunt pline de politici proaste – se aplică țărilor relativ conectate informațional – prin nici un mijloc nu mai poate fi oprită schimbarea sistemului; nici manipularea prin mass-media, nici prin forțele armate și nici prin spionajul civililor.

Articolul acesta vrea sa creeze atenție față de unele boluri de politici (ideologii) și de ce acestea puteau fi respinse cu mult înaintea aplicării lor; analiza se vrea una economică și răspunde cronologic așa: începe cu sistemele economice naziste și comuniste, după aceea continuă cu asemănările dintre ele, definirea capitalismului, de ce nu cred naziștii și comuniștii în libertate și libertate economică (capitalism) și nu în ultimul rând, de ce sistemul socialist nu poate fi eficient.

Aș începe cu un pas mic pentru mine, un pas mare pentru omenire, în privința subiectului. Adică cu remarcarea denumirilor utilizate pentru nazism și comunism.
Naziștii își spuneau și li se spunea național-socialiști, iar comuniștilor-socialiști, precum și socialiștilor radicali, marxiști, leniniști etc. Existau și diferite facțiuni. Cuvântul pe care-l au în comun este socialismul. Acesta nu este un lucru întâmplător și nici imprecis deoarece ambele disprețuiau proprietatea privată, competiția pieței, suprimarea schimbului voluntar și punerea accentului pe colectiv. Diferența este că în Germania li s-a permis unor operatori sa funcționeze (iar unora în condiții privilegiate față de alții) și, astfel, nu s-a ajuns ca în Rusia, unde statul administrase chiar tot. Cu prețuri și salarii fixate de stat, Germania lui Hitler era, totuși, mult mai socialistă decât e acum.
Sistemul economic al acestor ideologii – deși nu aplicat identic și nu în egală măsură – este socialismul. Deseori vedem catalogat comunismul drept extremă stângă, iar național-socialismul ca extremă dreaptă. Pe orice definiție s-ar baza aceste catalogări un lucru e sigur: pe plan economic sunt în aceeași barcă. Dacă dreapta-stânga sunt catalogări pur economice, atunci extrema dreaptă ar fi capitalismul clasic liberal (curent dominant în Europa secolului al XIX-lea). În acea lume de secol 19, prețurile fixate erau de excepție iar despre proprietate privată, să nu mai vorbim – proprietarul pământului având dreptul la resurse și subsol.

Ce este capitalismul?

Capitalismul este opusul socialismului – este sistemul economic în care fiecare are dreptul de-a deține proprietăți private, de a le schimba și de a le găsi orice întrebuințare dorește. În capitalism totul este voluntar în afară de plata unor taxe modice pentru existența instituțiilor care garantează libertatea, libertatea economică, anume dreptul la proprietate privată, la proprietatea propriului corp, schimbul voluntar, asociere voluntară, dreptul la opinie și pedepsirea acelora care încalcă drepturile altora.
Acestea permit și creează un sistem concurențial, piața liberă. Capitalismul este și sistemul unde majoritatea bogăției se află în mâna acelora care fac afaceri voluntare cu alți indivizi, adică capitalism înseamnă libertate față de puterea politică.

Comunismul și nazismul nu cred în libertate, ambele o suprimă (câteodată și sub argumentul ca țările unde-l aplică sunt prea dezvoltate pentru libertate).

De ce nu cred socialiștii în libertate?

În primul rând, în socialism, statul controlează economia și toți sunt dependenți “de afaceri” cu el. Neexistând proprietate privată poate fi doar proprietate de stat și în socialism aproape totul e făcut de stat și împărțit de stat. Elita politică care controlează statul, într-o țara socialistă este deosebit de puternică și influențează țara pe care o conduce. Spre deosebire, un om liber în capitalism – adică în libertate economică, drepturi și spirit – nu poate fi folosit oricum și oricând pentru plăcerea unui Lenin, Stalin, Hitler. Este indiscutabil faptul ca acestora le plăcea puterea și abuzau de ea. Cred, din păcate, că argumentul se extinde la multe puteri politice și politicieni cu explicația că le place puterea. Dorința de putere poate face din elita politică o susținătoare a anti-libertății, a non libertății. Pe termen lung,vei domina în țara ta și vei fi nimeni în lume prin socialism.

În al doilea rând, vreau să mergem în sfera intelectualilor. O sferă unde mulți comuniști și național-socialișți erau cu gândul de-a face bine lumii. Oameni drăguți și simpatici populau multe dintre sferele socialiste. Mulți dintre aceștia – deși, din nou, erau bine intenționați – credeau că societatea poate merge mai bine prin socialism, dispariția proprietății private, colectivizare, planificarea mijloacelor de producție în mod centralizat și inginerii sociale, care aveau să fie făcute de către o putere de stat; Ei au venit și cu argumentul că va durea un pic, dar ne va merge mult mai bine după. E bine de știut și faptul că mulți dintre socialiști doreau o transformare graduală, fără sânge.
Însă aceștia nu și-au putut imagina că dezideratele lor – repet, abolirea proprietății private, suprimarea schimbului și distribuția resurselor economice doar de stat – vor fi aproape un dezastru.

Dinamica economiei socialiste este mult inferioară uneia capitaliste din cel puțin 3 privințe.

1. Se înlocuiește un sistem (capitalismul), în care toți locuitorii pot să producă și să vândă; adică un sistem concurențial, unde participanții în economie trebuie să anticipeze și să îndeplinească nevoile consumatorilor. În sistem concurențial producătorii sunt obligați să satisfacă dorințele consumatorului căci altfel oricine îți poate lua locul; dacă ai preț prea mare, fiabilitate redusă sau indicele preț/fiabilitate nu e bun, atunci nu ești în siguranță și vei fi scos de pe piață. Așadar competiția duce la preț și calitate optimă.

Cu ce înlocuiește socialismul situația aceasta? Cu un sistem în care există un singur producător: statul. Adică cu un monopol. Ce știm că fac monopolurile? Știm că acestea creează bunuri de o calitate mai proastă și preț mai mare. Deseori nu fac față cererii.

2. Nici o instituție nu are suficientă informație încât să utilizeze resursele la fel de inteligent precum indivizii. Într-un sistem de piață liberă oricine își poate utiliza informațiile – solul acesta este de un anumit fel, de exemplu, sau aici pot face o fântână – și utilizându-le, poate vinde fructul (produsul) și chiar să prospere. El utilizează resurse care ar fi fost nebănuite și le folosește spre satisfacția consumatorilor.

În sistem centralizat economic, indivizii cu decizie sunt puțini, iar omul simplu are mult mai puțin de câștigat de pe urma prezentării informației.

3. A treia este observația empirică, că au trecut peste 150 de ani de la manifestul comunist, aproape 100 de la 1917 (revoluția rusă) si aproape 65 de la 1945 (aplicarea socialismului pe o jumătate de Europă, restul rămânând într-o formă mai capitalistă). Rezultatele sunt următoarele: în anii ’80, un șomer din SUA – printre cele mai capitaliste din lume – trăiește mai bine din șomaj decât un muncitor din Uniunea Sovietică, țară socialistă. În aceeași ordine, Germania de Vest este mult mai bogată decât cea de Est – la începutul anilor ’60, peste 1000 de persoane părăseau zilnic Germania de Est pentru cea de Vest. Hong Kong-ul – poate cel mai capitalist teritoriu – este mai dezvoltat decât China iar Coreea de Sud este mai dezvoltată decât cea de Nord. Nu mai continuăm.

Ieșind din sfera economică, putem deplânge că pe lângă faptul că socialismul a fost un sistem economic ineficient, i s-au alăturat politici de stat josnice. Politici cunoscute ca exproprierea proprietarilor, executarea dușmanilor poporului sau încarcerarea lor, manipularea populației, prin mass-media, împotriva foștilor proprietari, spionaj civil și cu civili. Acestea au putut doar epuiza populația, făcând-o și mai ineficientă economic. Se apreciază că departamentul securității statului avea 11.000 de agenți și 500.000 de informatori. Pentru ce ar fi fost nevoie de toate acestea dacă era un sistem economic performant? (așa cum era prezentat populației!)

În concluzie, libertatea economică cu sistemul concurențial este sistemul economic superior și singurul sistem care permite libertatea. Ulterior, vă voi arăta că și majoritatea defectelor acestui sistem nu-i aparțin, ci sunt produse de politici socialiste – nici o țară nemaifiind complet capitalistă – așa că voi arata ce sunt crizele financiare, inflația și cauzele monopolului în “capitalism”.

Capitalismul este sistemul economic în care elita politică are mult mai puține mijloace economice și politice. Alegerea care trebuie făcută între aceste moduri de a organiza societatea este, cred eu, evidentă.

Foto: inliniedreapta.net

comments

Emanuel Bechiş

Emanuel Bechiş

Student Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Pasionat de economie, investiții, istorie economică, istorie, filosofie, antropologie, teorie politică, geografie, pictură, arhitectură, muzică clasică, automobilism și overclocking. Dintre acestea, stăpânesc cel mai bine economia, istoria contemporană și overclocking-ul.

More Posts

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


'
Citește si:
Citește si:
Întâlnirile Clubului Libertății au devenit, deja, tradiție. La prima noastră…