Dacă Academia nu știe ce-i Nobelul, de unde să știe opincă la ce folosește legea?

 

Cică bugetul pe 2019 nu prea prevede cheltuieli pentru singura autostradă din lume prevăzută printr-o lege. Nu-i nimic, există soluții. De pildă, să se dea o lege care să impună să se respecte legea. Și, după aia, încă o lege ca să fie bani. Că hârtia suportă orice: lege pentru paharul de apă moca, lege să fie francul mic, să nu crească dobânzile, să se închidă supermarketurile în week-end, șamd.

Da’ o distracție nu vine niciodată singură și de capul ei. Și nu doar de la politicienii detestabili și poporul prost. Academia Română anunță cu mare fast că fostul președinte, Eugen Simion, va primi Medalia Nobel pentru Filologie. S-au umflat în foale Bușoi și Renate Weber să organizeze ceva frumos, așa cum știm noi, în Parlamentul European, că patrioții și îndrăgostiții de cultură trebuie să fie văzuți lângă echivalentul premiului Nobel.

Firește că premiul medalla nobel e o țeapă, „decernată” de-un profesor francez care și-a făcut și el un ONG într-o cameră fără mobilă. Și, de acolo, cică i-a premiat pe Umberto Eco, Noam Chomsky și, iată, marele Eugen Simion.

Anunț, pe această cale, poporul moldovean, parlamentarii, președintele, Academia Română și europarlamentarii patrioți că un unchi de al meu, din Nigeria mi-a lăsat o moștenire de 1 miliard de euro și-mi trebuie doar ceva bănuți să ajung pe acolo să fac actele și …

Vizualizări: 208

comments

Florin Drăgan

Florin Drăgan

42 ani, căsătorit, absolvent al Facultăţii de Comerţ la A.S.E., al Facultății de Drept la U.E.B, absolvent al cursurilor TRENDS la IST Studies Atena, expert accesare fonduri europene.

More Posts

Follow Me:
Facebook

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
Florin Drăgan
About Florin Drăgan 35 Articles
42 ani, căsătorit, absolvent al Facultăţii de Comerţ la A.S.E., al Facultății de Drept la U.E.B, absolvent al cursurilor TRENDS la IST Studies Atena, expert accesare fonduri europene.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.