Ce trebuie să știi ca să nu ți se ia banii europeni?

Vizualizări: 3,657

Azi – Conflictul de interese

„Ce trebuie să știi ca să accesezi bani europeni?” E punchline-ul reclamelor firmelor de consultanță.

Ce trebuie să știi ca să nu ți se ia înapoi banii europeni? – e o întrebare la care răspunsul e chiar mai important.

Sunt două moduri de abordare: unul pesimist și altul optimist.

  1. Ca să știi, trebuie să fii vizionar. Nu contează că la data accesării o abatere nu e definită. Afli cu ocazia unui control că ai comis o abatere. Și nu orice fel de abatere, cea mai gravă abatere care se sancționează cu cea mai drastică pedeapsă – retragerea eligibilității proiectului. Cum le vine un control de la Comisie celor de la AFIR, care inevitabil îi găsește în neregulă, cum se năpustesc asupra beneficiarilor ca să raporteze triumfalist măsurile punitive luate și pe care le consideră eficiență în activitatea de control. Și inventează abateri. Imaginația lor nu poate fi cuprinsă. De asta putem spune că nu există scăpare. Există doar hazard.
  2. În varianta optimistă, nu te gândești. Mergi pe principiul, dacă aș fi pesimist, ce-aș avea de câștigat?Funcționarii AFIR, așa imorali cum sunt, mai au o calitate, sunt profund incompetenți. Și asta face ca actele lor de control să fie nelegale. În general, abateri pe care ar trebui să le constate la data accesării, le constată după controalele Comisiei Europene. Și astfel își infirmă propriile acte de autoritate emise. Azi e bine ce ai făcut, mîine nu mai e bine, funcționarii AFIR n-au o problemă cu asta. Ei n-au jenă sau remușcări, ei au proceduri. Și când procedurile nu le mai convin, le înlocuiesc cu alte proceduri.

Conflictul de interese este o așa-zisă abatere descoperită de inspectorii AFIR la proiectele finanțate în cadrul Măsurii 312.

Foarte mulți fermieri își amintesc cum, atunci când au pus întrebarea: ce trebuie să știi ca să accesezi bani europeni pe Măsura 312, li s-a spus că nu trebuie decât să-și înființeze o societate comercială iar pe Măsura 312 își pot cumpăra utilaje cu sprijin financiar care poate ajunge până la 70% din sumă. Apoi, fermierii, cu utilajele astfel achiziționate, au prestat servicii de mecanizare agricolă societăților pe care aveau terenurile agricole în posesie.

Ei, bine, în viziunea AFIR, acest lucru, legal la data accesării, a devenit conflict de interese și motiv pentru a le lua fermierilor toți banii înapoi..

Se teme AFIR de ridicol? fiindcă ridicolul unei astfel de acuzații apare la prima chestionare prin raportare la realitate. Deloc!

 În instanță, un avocat a întrebat: Ce ar fi trebuit să facă clientul meu, ca să evite conflictul de interese: să lucreze terenul tuturor vecinilor din sat iar pentru terenul său să cheme pe altcineva din județul Buzău? (era un client din Brăila).

Are remușcări această instituție, având în vedere că i-a învățat pe beneficiari cum să profite de avantajele acestei măsuri și câțiva ani mai târziu, se face că nu-și amintește și îi sancționează pentru conflict de interese?

Nu, nu are nici simțul ridicolului, nici apăsări morale, nici compasiune pentru dramele produse de astfel de controale și sancțiuni abuzive. Din fericire, AFIR nu are nici dreptate, chiar dacă a câștigat în câteva spețe.

Cum spuneam în articolul precedent, materia e una dificilă și AFIR pleacă în luptă cu avantajul prezumției legalității actelor dar și cu o prezumtivă competență superioară. AFIR face următoarea demonstrație, pe care o lăbărțează pe zeci de pagini fiindcă trebuie să arate că în instituție se muncește: Legea 346/2004 definește care sunt întreprinderile legate, dacă firma beneficiară de finanțare pe Măsura 312 a prestat servicii unei firme legate, aici apare conflictul de interese.

Mai sunt invocate o serie de regulamente europene, fără legătură cu speța, pe principiul: dacă nu-l convingi, măcar să-l amețești. Instanța nu-și poate închipui că ghiveciul servit pe post de argumentație nu conține nimic relevant, mai ales că nici judecătorii nu pot înțelege mare lucru din materia fondurilor europene.

Ce e de făcut? În primul rând să nu luptăm cu oamenii de paie. Toți cei care au pierdut, au încercat să demonstreze că firmele n-au fost legate, că au prestat în diferite proporții unor terți, au cerut expertize contabile fiindcă așa fac de obicei avocații și instanțele acceptă cu bucurie, cer părerea experților. Experții contabili nu sunt experți în accesare fonduri europene și nu au cum să lămurească problemele legate de finanțări.

O să încerc să arat cum se combate un astfel de act administrativ eliminând complet referirile juridice fiindcă aș complica prea mult acest text.

Primul lucru care trebuie afirmat este că existența firmelor legate nu se circumscrie noțiunii de conflict de interese, e doar o componentă a acesteia. Adică, nu orice firme legate sunt în conflict de interese. N-ar mai exista holdingurile, asocierile ș.a.m.d.

Al doilea, în ordinea argumentației, nu a importanței, este că niciun conflict de interese normat legal nu privește sfera privat-privat. Nu e treaba statului! Conflictul de interese este doar conflictul între interesul public care trebuie apărat de un oficial public și interesul său privat. Deci e un conflict public-privat. Și, aici, sunt o mulțime de texte legale care arată cu claritate care este conflictul de interese, inclusiv O.U.G.66/2011, bază de control, dar și contractul de finanțare care arată exact care sunt situațiile în care poate apărea conflictul de interese.

Apoi, trebuie arătat că conflictul de interese poate să apară doar în perioada implementării unui proiect, mai exact în desfășurarea procedurii de achiziții, când beneficiarul dispune cu privire la bugetul proiectului în care intră și banii publici europeni și naționali. Doar atunci, beneficiarul devine oficial public și conflictul de interese ar putea să apară dacă decide să cumpere bunuri de la o firmă legată.

Așadar, nu să prestezi servicii și să încasezi bani de la o firmă legată e conflict de interese, ci să cumperi bunuri din fonduri publice și să dai bani unei firme legate e conflict de interese. Diferența e uriașă și seamănă cu un banc de la Radio Erevan.

AFIR e într-o confuzie gravă când, analizând activitatea post-implementare, face aprecieri cu privire la nereguli în perioada de implementare – am arătat cum conflictul de interese nu poate apărea decât în perioada de implementare. E ca și cum un medic  ar radiografia mâna ca să descopere entorsa de la picior. Neregulile din perioada de implementare nu se pot descoperi decât reverificând cererile de plată. Ori AFIR nu face acest lucru deși 90% din legislația de control pe care o invocă se referă exact la acest lucru.

În concluzie, nu poate exista conflict de interese incriminabil în sfera privată iar AFIR greșește complet când solicită retragerea eligibilității proiectelor pentru descoperirea relațiilor comerciale între firme legate. Relațiile comerciale post-implementare între firme legate nu au nicio legătură cu conflictul de interese.

Foto: pmfarm.co.uk

comments

Florin Drăgan

Florin Drăgan

42 ani, căsătorit, absolvent al Facultăţii de Comerţ la A.S.E., al Facultății de Drept la U.E.B, absolvent al cursurilor TRENDS la IST Studies Atena, expert accesare fonduri europene.

More Posts

Follow Me:

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. Crearea condițiilor artificiale de accesare a fondurilor agricole … | Clubul libertății

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


'
Citește si:
Citește si:
În primul rând ar trebui să punem semnul egal între…