Biserica împotriva Status Quo-ului

Vigilenții noștri prieteni de la ASUR au ținut să ne reamintească, fix în ziua în care îl vedeam pe Iuda cum cere preț și se târguiește pentru viața Mântuitorului, că Biserica este împotriva Statului.

Fraților, ne-ați prins asupra faptului și nu putem decât să ne recunoaștem fapta: aveți perfectă dreptate, Biserica chiar este împotriva Statului!

Așa a fost din prima zi: Domnul, Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Mirele Bisericii, cel în care credem, după care ne numim și al cărui trup îl mâncăm (da, practicile noastre sunt puțin cam barbare), a fost un inamic al Cezarului, adică al Statului, judecat, condamnat și executat pentru aceasta. Chiar ieri s-a întâmplat, iar diseară urmează să-l îngropăm, cu cântări de jale.

Bine, lucrurile sunt mai nuanțate. La început am crezut că ne putem înțelege, că putem conviețui cumva, de aceea am vrut să-i dăm lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu și Cezarului ce-i al Cezarului.

Dar nu s-a putut, Cezarul a fost prea gelos, prea hapsân: societatea nu poate avea doi Domni, cum să o împarți, cât are unul și cât are celălalt?, așa că l-a crucificat pe concurent, în același timp și ridiculizându-l cu „INRI”.

Aceasta a fost însă o greșeală, pentru că în loc să-i sperie pe proști adepți, i-a încurajat, iar Biserica a tot crescut.

Dar, după două milenii, Cezarul a înțeles în sfârșit unde a greșit la început și a schimbat tactica: gata cu martiriile, că tâmpiții ăștia se închină martirilor și-și numesc copiii după ei. Sigur va funcționa însă marginalizarea, ridiculizarea credinței. Religia trebuie musai alungată, să fie o chestiune privată, nu are ce căuta în spațiul public, care trebuie să fie laic și secular, or else.

Și apoi, după ce a pus Biserica la colț, Cezarul îi dă lovitura simbolică de grație: vine el cu propria lui religie, făcută nu născută, și arată că în comparație cu ultimele descoperiri științifice și nobilele idealuri ale umanismului secular religia nu este decât înapoiere și discriminare.

O fi rezistând încă Biserica în lăcașurile ei, dar lasă că și Cezarul are școlile lui publice: vedem noi care câștigă până la urmă!

De fapt, lucrurile au stat din prima zi așa cum stau și astăzi, adică fix pe dos: Cezarul/Statul este împotriva Bisericii, nu Biserica împotriva Cezarului/Statului! Și aceasta deoarece, atunci ca și acum, Biserica a fost doar împotriva divinizării Statului, nu a Statului propriu-zis.

Asta înseamnă să-i dăm lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu și Cezarului ce-i al Cezarului: lui Dumnezeu îi dăm slavă, ca Domn al Domnilor, iar Statului doar impozitele.

Nu este al Statului să ne formeze mințile și inimile, să ne dea rost și împlinire, explicații pentru misterele vieții. Mințile și inimile noastre sunt ale celui care le-a făcut, adică ale lui Dumnezeu,

Tainele lui împlinesc pentru noi misterele vieții. Dacă este împotriva a ceva, Biserica este împotriva Status Quoului actual și trecut, adică Statul ca Cezar, ordinea umană permanentizată și divinizată. Acest Status Quo l-au apărat aseară Ana, Caiafa și Pilat.

Biserica nu este împotriva Statului, ci doar își cere locul ei. O crucificare este de ajuns!

FOTO: paukrus/Flickr

Articol publicat inițial pe Anacronic

comments

Ştefan Bârgăoanu

Ştefan Bârgăoanu

Căsătorit, tată a doi copii. Softist (nu sofist) din 1998, Agile coach. Pasionat de Agile, Conservatorism și muzica bizantină.

More Posts

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


'
Citește si:
Citește si:
O chestiune banală, o întrebare comună, un reflex jurnalistic sau…